Bătrâni singuri acasă sau la cămin? Aceasta-i întrebarea în 2021. Acum 7-8 ani, am văzut la știri (în România) povestea unei mame vedetă care, la bătrânețe, a ajuns să stea la azil. Atât de multă du…
A crescut 7, 10, 12 copii și ei nu pot avea grijă de ea - Titlul este foarte sugestiv. Ești de acord? Cu mare durere în suflet scriu acest material. Cine mă urmărește sau mă cunoaște personal, știe d…
Un an a trecut de când am scris ultima postare aici. 370 de zile de fapt. Nu pentru că nu am vrut, dar pentru că am fost ocupată până peste cap cu altele. Atât de multe proiecte și-atât de puțin timp…
Crăciunul este sărbătoarea copiilor.
Ei îl așteaptă nerăbdători pe Moșul.
Adulții se ocupă cu procurarea a tot ce este necesar, pentru ca această sărbătoare să fie, în fiecare, de neuitat.
În febra …
Când mi-a venit prima dată ideea de a fonda „Iubiți bătrânii”, nu am stat mult pe gânduri și am creat un blog imediat.
Din nefericire, atunci nu știam care-i diferența între o fundație, asociație, o…
Mulți dintre voi așteaptă înființarea aceste asociații caritabile, în special cei care au donat. Iar eu întârzii să dau știrea cea bună. Iertare. Iertare pentru că nici n-am încercat să o înființez. Nu-m…
Drag om cu suflet mare, Nu știu tu dacă ești la curent cu ceea ce fac de când m-am întors în țară, nu știu dacă și cât te interesează, însă, dacă ești aici, trebuie să există o fărâmă de curiozitate m…