Tot mai aproape

Drag om cu suflet mare,

Nu știu tu dacă ești la curent cu ceea ce fac de când m-am întors în țară, nu știu dacă și cât te interesează, însă, dacă ești aici, trebuie să există o fărâmă de curiozitate măcar.

Organizatia nonguvernamentala Iubiti Batranii de Cristina G. din Gheraesti

Așa cum am scris și-n celelalte postări de pe acest blog și altele, m-am întors în țară în luna ianuarie a acestui an (2019) cu planuri uriașe.
  • să-i construiesc mamei o căsuță cu baie și apă curentă
  • să înființez o organizație nonguvernamentală în folosul bătrânilor, bolnavilor și a celor marginalizați
  • să public cartea 14 nuanțe de roșu 
Aceste 3 planuri sunt pe același loc, însă, oricât de mult mă străduiesc, nu pot să le fac pe toate în același timp, căci sunt singură și am o multitudine de alte îndatoriri și griji.
Nu numai că nu-mi ajunge timpul, dar n-am nici atât de multă energie. În plus, am impresia că mi se pun bețe în roate la orice pas.
Parcă mă lupt cu morile de vânt.
Parcă majoritatea celor cu care am de-a face vorbește o altă limbă.

Ca să încep construirea căsuței pentru mama, a trebuit să-mi vând apartamentul și asta nu a fost deloc ușor sau simplu.
Apoi a trebuit să eliberez acest apartament deși acordurile și planurile au fost altfel.

Nu vreau să mă plâng de firea unor oameni care spun într-un fel, gândesc în altul și acționează complet diferit, însă este greu să lucrezi cu astfel de oameni.
Mai sunt și acei care nu cred nimic din ceea ce spui și te judecă după cum fac, simt și gândesc ei. De regulă complet în opoziție cu realitatea.
Vezi „Hoțul strigă hoții”, „Mă lepăd de rău” etc.

Dintre aceste 3 planuri, unul l-am dus la bun sfârșit: publicarea cărții mele de suflet „14 nuanțe de roșu”.

Organizatia nonguvernamentala Iubiti Batranii de Cristina G. din Gheraesti

Construcția căsuței am început-o cu o firmă serioasă din satul natal, Gherăești, a cărui patron este domnul Dancă Ionel. Dacă ai de gând să construiești ceva prin zona Romanului, recomand cu încredere această firmă.

În câteva zile casa la roșu va fi terminată.

Organizatia nonguvernamentala Iubiti Batranii de Cristina G. din Gheraesti

Înființarea organizației Iubiți Bătrânii este începută, adică am deschis o strângere de fonduri în această privință.
Însă, pentru că sunt deosebit de ocupată cu căsuța mamei și îndatoriri cu care nu sunt familiarizată, nu am reușit să mă dedic acestei campanii, de aceea nu am suma necesară pentru a începe tratativele oficial.

Odată ce reușesc să o aduc pe mama acasă de la Brașov, mă voi dedica mai mult acestei organizații.
Așa cum am spus bătrânii sunt slăbiciunea mea, dar nu pot să ajut alți bătrâni când mama mea stă departe de singurele locuri pe care le-a cunoscut în 83 de ani și plânge de dor.

Mama are prioritate. Când ea e acasă, bine, mă voi ocupa de alții. Și asta pentru că a crescut 10 copii și merită acest efort supraomenesc pe care îl fac.


Și pentru că nu pot să rămân insensibilă în fața durerii, m-am dedicat și scrierii multor postări pentru a da o mână de ajutor și strângerii de fonduri pentru o tânără mamă din Roman de 29 de ani, care luptă împotriva unei forme foarte agresive de cancer la creier.

Dacă dorești să contribui cu cât de puțin îți permiți, te rog să apeși pe acest link https://www.facebook.com/donate/387760375389839/2272048803114122/.

Dacă în schimb vrei să citești ca să o salvezi, cumpără cartea „14 nuanțe de roșu” și „ADA”, deoarece câștigurile nete din vânzări vor fi donate Mirabelei.
#ajutorpentrumirabela
#citestepentrumirabela

Organizatia nonguvernamentala Iubiti Batranii de Cristina G. din Gheraesti


Niciun comentariu