Pe 8 ianuarie 2019 am decis să fondez această organizație caritabilă „Iubiți Bătrânii”.
Pe 10 ianuarie am scris și publicat primul post cu intenția mea pe blogul oficial (unde ești acum).
Pe 11 ianuarie am deschis pagina de Facebook a organizației și am împărțit articolele scrise pe blog.
Deși „Organizația Iubiți Bătrânii” este în fază prelimininară de proiect, spre mirarea mea, pe 12 ianuarie un om cu un suflet extraordinar a trimis deja o donație destul de substanțială.
Ce surpriză minunată să văd că există oameni care sar în ajutor fără să fie rugați în genunchi.
Acest om minunat se numește Celestin Dîscă Lucaci și este un fost coleg de clasă de la școala generală din Gherăești. Mi-l amintesc cu multă claritate din acei 8 ani petrecuți împreună pe băncile școlii.
Celestin avea mintea cea mai sclipitoare dintre toți colegii generației învățătoarei Puiu Maria și un răspuns la orișice întrebare.
Mă gândeam că are să ajungă președinte de țară sau astronaut.
De mulți ani acest om își dedică viața lui Dumnezeu deoarece este preot.
Gratitudinea mea este infinită.
Mulțumesc, Celestin.
Mulțumesc în numele celor ce vor beneficia de generozitatea sființei voastre, părinte.
Sunteți la baza acestei asociații. O rădăcină înfiptă bine în pământ.
Mulți oameni sunt sceptici că voi reuși să fac ceva de genul în România.
Poate ei nu știu că sunt o mulțime de astfel de organizații în țara noastră așa cum sunt și în lume.
Politica nu are nimic de a face cu asta.
Implicarea și determinarea fac ca orice inițiativă să aibă succes.
Birocrația o să mă facă să-mi smulg părul din cap. Asta dacă nu-mi cade singur după ce se albește complet.
Mi-am asumat o responsabilitate extraordinară și nu am fonduri și nici oameni destui.
Deocamdată suntem doar două persoane: sora mea Alexandrina, care este asistentă medicală, și eu.
Dar am să mă dedic trup și suflet acestui proiect.
Dacă nu știi, sunt scriitoare și un scriitor nu are 1 singur minut liber. Mintea-i lucrează încontinuu, inclusiv când doarme. Nu voi renunța niciodată la această carieră. Este visul meu din copilărie și trebuie să-mi câștig și eu existența cumva.
Nu, nu sunt bogată.
Chiar acum lucrez la 3 romane de dragoste așteptând să public cartea de memorii comuniste: „14 Nuanțe de Roșu”.
Când organizația va fi pusă pe picioare, am să scriu noaptea, pe autobuz sau când aștept să intru pe la avocați sau alte birouri.
„Prietenii” mei de pe Facebook au zis că i-am înnebunit cu postările mele despre cărți „de parcă le-aș lua cu mine în mormânt”.
Mă lipsesc cu drag de astfel de prietenii. Este o pierdere de timp. Pentru mine.
De oameni ca părintele Celestin Dîscă Lucaci are lumea nevoie. Oameni care demonstrează că au suflet, nu care se laudă că au.
Lumea are nevoie de oameni care se implică în facerea de bine și împrăștie pozitivitate.
Pe lângă aceste proiecte, trebuie să-i ofer condițiile necesare mamei mele care a rămas fără soț anul trecut. Cum acasă nu are baie, apă curentă și multe lucruri de care ar avea nevoie să-și trăiască bătrânețile în pace, sora mea Ana a luat-o la ea, la Brașov. Însă mama ar vrea să se întoarcă în satul în care și-a petrecut toată viața.
Să iei un om bătrân din locurile lui e ca și cum ai replanta un copac de 100 de ani.
În curând voi începe construcția unei căsuțe (în Gherăești) unde voi locui cu mama în timp ce voi continua să scriu și să înființez „Iubiți Bătrânii”.
Ce ipocrizie ar fi s-o las pe mama să se chinuie când ajut pe alții?
Până când voi avea posibilitatea să deschid un cont bancar în numele organizației și vrei să faci o donație acum, apasă pe acest link: https://www.paypal.me/HelpMeToHelpOthers. Chiar și 1 Ron ajută.
Între timp, apasă pe „îmi place” și împarte, te rog din suflet, articolele pe orice rețea de socializare. Vorbește pozitiv și promovează organizația folosind (hashstag-ul): #iubitibatranii
Pe 10 ianuarie am scris și publicat primul post cu intenția mea pe blogul oficial (unde ești acum).
Pe 11 ianuarie am deschis pagina de Facebook a organizației și am împărțit articolele scrise pe blog.
Deși „Organizația Iubiți Bătrânii” este în fază prelimininară de proiect, spre mirarea mea, pe 12 ianuarie un om cu un suflet extraordinar a trimis deja o donație destul de substanțială.
Ce surpriză minunată să văd că există oameni care sar în ajutor fără să fie rugați în genunchi.
Acest om minunat se numește Celestin Dîscă Lucaci și este un fost coleg de clasă de la școala generală din Gherăești. Mi-l amintesc cu multă claritate din acei 8 ani petrecuți împreună pe băncile școlii.
Celestin avea mintea cea mai sclipitoare dintre toți colegii generației învățătoarei Puiu Maria și un răspuns la orișice întrebare.
Mă gândeam că are să ajungă președinte de țară sau astronaut.
De mulți ani acest om își dedică viața lui Dumnezeu deoarece este preot.
Gratitudinea mea este infinită.
Mulțumesc, Celestin.
Mulțumesc în numele celor ce vor beneficia de generozitatea sființei voastre, părinte.
Sunteți la baza acestei asociații. O rădăcină înfiptă bine în pământ.
Poate ei nu știu că sunt o mulțime de astfel de organizații în țara noastră așa cum sunt și în lume.
Politica nu are nimic de a face cu asta.
Implicarea și determinarea fac ca orice inițiativă să aibă succes.
Birocrația o să mă facă să-mi smulg părul din cap. Asta dacă nu-mi cade singur după ce se albește complet.
Mi-am asumat o responsabilitate extraordinară și nu am fonduri și nici oameni destui.
Deocamdată suntem doar două persoane: sora mea Alexandrina, care este asistentă medicală, și eu.
Dar am să mă dedic trup și suflet acestui proiect.
Dacă nu știi, sunt scriitoare și un scriitor nu are 1 singur minut liber. Mintea-i lucrează încontinuu, inclusiv când doarme. Nu voi renunța niciodată la această carieră. Este visul meu din copilărie și trebuie să-mi câștig și eu existența cumva.
Nu, nu sunt bogată.
Chiar acum lucrez la 3 romane de dragoste așteptând să public cartea de memorii comuniste: „14 Nuanțe de Roșu”.
Când organizația va fi pusă pe picioare, am să scriu noaptea, pe autobuz sau când aștept să intru pe la avocați sau alte birouri.
„Prietenii” mei de pe Facebook au zis că i-am înnebunit cu postările mele despre cărți „de parcă le-aș lua cu mine în mormânt”.
Mă lipsesc cu drag de astfel de prietenii. Este o pierdere de timp. Pentru mine.
De oameni ca părintele Celestin Dîscă Lucaci are lumea nevoie. Oameni care demonstrează că au suflet, nu care se laudă că au.
Lumea are nevoie de oameni care se implică în facerea de bine și împrăștie pozitivitate.
Pe lângă aceste proiecte, trebuie să-i ofer condițiile necesare mamei mele care a rămas fără soț anul trecut. Cum acasă nu are baie, apă curentă și multe lucruri de care ar avea nevoie să-și trăiască bătrânețile în pace, sora mea Ana a luat-o la ea, la Brașov. Însă mama ar vrea să se întoarcă în satul în care și-a petrecut toată viața.
Să iei un om bătrân din locurile lui e ca și cum ai replanta un copac de 100 de ani.
În curând voi începe construcția unei căsuțe (în Gherăești) unde voi locui cu mama în timp ce voi continua să scriu și să înființez „Iubiți Bătrânii”.
Ce ipocrizie ar fi s-o las pe mama să se chinuie când ajut pe alții?
Până când voi avea posibilitatea să deschid un cont bancar în numele organizației și vrei să faci o donație acum, apasă pe acest link: https://www.paypal.me/HelpMeToHelpOthers. Chiar și 1 Ron ajută.
Între timp, apasă pe „îmi place” și împarte, te rog din suflet, articolele pe orice rețea de socializare. Vorbește pozitiv și promovează organizația folosind (hashstag-ul): #iubitibatranii
Postări
Niciun comentariu